Primarul de Betleem: Oraşul principelui păcii tânjeşte astăzi după pace (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Primarul de Betleem: Oraşul principelui păcii tânjeşte astăzi după pace (I)

[2015-12-23]
Cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, primarul de Betleem, pentru prima dată o femeie creştină catolică, a fost intervievat de Vatican Insider, materialul fiind tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Vera Baboun povesteşte cum trăieşte acest moment al anului oraşul în care s-a născut Isus. Astăzi prima parte.
- Doamnă primar Baboun, care este situaţia astăzi la Betleem cât priveşte viaţa zilnică a cetăţenilor săi şi, îndeosebi, a comunităţilor catolice?
- Comunitatea catolică este parte din întreaga comunitate. Ceea ce se întâmplă la Betleem atinge populaţia catolică aşa ca şi pe tot restul populaţiei. Deocamdată acest oraş este segregat de Ierusalim şi credincioşii din Betleem cu greu reuşesc să se roage la Sfântul Mormânt. Este mai uşor a merge la Sfântul Mormânt celui care vine din Europa sau din America decât pentru un tânăr de 21 de ani din Betleem. Nu este o situaţie normală şi noi combatem anormalitatea; trăim această anormalitate şi încercăm să ne adaptăm. Tinerii noştri îşi pierd viaţa şi încă nu există soluţie la orizont.
Dată fiind lipsa păcii, ca primar trebuie să înfrunt multe situaţii complicate. Din moment ce 82% din guvernatoratul din Betleem este în zona C, aceea controlată de administraţia şi de sistemul de securitate israeliene, a exercita autoritatea mea este o provocare incredibilă. Pe moment, numai 48 de mii din cei 200 de mii de locuitori ai guvernatoratului sunt creştini. Există şi un nou zid la Cremisan, care duce la confiscarea terenurilor a 58 de familii creştine. Livezile de măslin şi viile, pentru care Betleemul este vestit, vor fi confiscate. Toate acestea - zidul, problemele economice şi lipsa de oportunităţi - au desigur repercusiuni asupra calităţii vieţii. Când vorbesc despre Betleem, prezenţa creştinilor este într-adevăr crucială, nu numai pentru noi ci pentru toată comunitatea creştină din lume. Noi suntem aici pentru voi toţi.
- Dvs sunteţi primul primar femeie din Betleem: ce ne puteţi spune despre rolul pe care îl desfăşoară femeile în societatea palestiniană şi despre relaţia dintre femeile musulmane şi creştine în slujba păcii în ţinutul dumneavoastră?
- Femeile sunt parte a comunităţii palestiniene şi noi înfruntăm toate dificultăţile împreună cu bărbaţii. A fi prima femeie primar în istoria Betleemului este o cucerire dar şi o provocare. Încerc să conduc oraşul din punctul de vedere al unei femei. Noi suntem biologic programate pentru a da viaţa şi pentru a ne pune în slujire. Ne interesăm imediat de alţii şi vrem să vedem viaţa înflorind în jurul nostru. În cazul meu, am ocupat funcţia de primar în ultimii trei ani şi niciodată nu mi-am luat o zi de concediu. Aceasta pentru că ascult toate provocările pe care persoanele le înfruntă şi mă dăruiesc complet. Femeile din Palestina, fie că sunt creştine sau musulmane, înfruntă aceleaşi provocări, aceleaşi restricţii şi acelaşi nivel de şomaj. Fie că sunt creştine sau musulmane, sunt mamele victimelor, mamele tinerilor şomeri, soţiile bărbaţilor şomeri şi ale victimelor. Ele însele sunt şomere, şi victime. De aceea suferă dublu.
- Educaţia este în centrul carierei Dvs profesionale, dat fiind că sunteţi o profesoară. Ce rol joacă instruirea în susţinerea tinerilor din Betleem? Ce provocări înfruntă tinerii?
- Tinerii - şi la Betleem 50% din populaţie are mai puţin de 29 de ani - sunt foarte instruiţi. Educaţia pentru noi nu este numai un drept ci o obligaţie naţională. Totuşi la Betleem avem cel mai ridicat nivel de şomaj din Cisiordania (27%) şi cel mai ridicat nivel de sărăcie (22%). Persoanele care rămân la Betleem au studiat, dar se adaptează să lucreze în domenii diferite de cele pentru care au fost formaţi. Nivelul de şomaj este ridicat cu toate că Betleemul este un oraş turistic. De fiecare dată când sunt conflicte, turismul este dăunat în mod serios. Aici avem 33 de hoteluri şi multe restaurante de calitate dar, fără o soluţie şi fără independenţă, atât timp cât va continua conflictul vieţile şi activităţile noastre vor fi compromise. Prin urmare, persoanele tind să încerce să-şi facă o viaţă în afara Betleemului.
- Ce mesaj universal aţi văzut în spatele recentei canonizări din partea Papei Francisc a două femei palestiniene, dintre care una a marcat istoria Betleemului?
- Dacă există sfinţii vii pe pământ, Papa Francisc este unul dintre ei. Când a venit la Betleem, când ne-a ascultat, când am mers la el, când ne-am rugat împreună creştini, evrei şi musulmani, el a recunoscut drepturile noastre ca fiinţe umane, ca palestinieni şi creştini. Canonizarea a două sfinte arabe a făcut cunoscută sfinţenia unui ţinut care nu trăieşte în pace. Afirmându-le sfinţenia, Papa Francisc a recunoscut drepturile persoanelor care trăiesc în această ţară. În afară de canonizare, el a recunoscut statul Palestina. A ridicat drapelul palestinian în Vatican şi a amintit lumii, inclusiv nouă, că pământul nostru este Pământ Sfânt şi izvorul sfinţeniei.
- După ratificarea formală a acordului global între statul Palestina şi Sfântul Scaun pe care l-aţi menţionat, care sunt următorii paşi care trebuie să fie întreprinşi?
- Această decizie a Sanctităţii Sale trebuie să fie luată în considerare de Naţiunile Unite. Israelul a fost recunoscut ca stat de Naţiunile Unite şi de comunitatea internaţională şi noi, ca palestinieni, l-am recunoscut. Este incredibil şi absolut de nedrept că, până astăzi, statul Palestina nu este pe deplin recunoscut de Naţiunile Unite şi de comunitatea internaţională, aceleaşi care au recunoscut Israelul. Acesta este un punct crucial şi lucrul cel mai important. Facem totul pentru a trăi în pace, dar cred că este momentul ca lumea să îşi ia propriile responsabilităţi. Acesta este motivul pentru care cerem o intervenţie internaţională în Palestina pentru a opri ceea ce se întâmplă. Ceea ce va aduce pacea este recunoaşterea şi, prin urmare, pacea va aduce siguranţa, nu contrariul.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1158, Ultimul acces: 2026-10-11 12:01:33